UE: COVID-19: Reziliența și Durabilitatea Societății Civile
iunie 30, 2022
Asociația Obștească Hai Moldova este beneficiară a programului „COVID-19: Reziliență și Durabilitate a Societății Civile” desfășurat de către ERIM, cu suportul Uniunii Europene.
Scopul proiectului este de a crește capacitatea ONG-ului Hai Moldova și de a-și fortifica rolul de actor cheie în protecția mediului. Acest proiect se concentrează pe îmbunătățirea performanței organizaționale și îmbunătățirea imaginii sale publice, dezvoltarea abilităților și capacităților echipei, prin obținerea certificării profesionale în protecția mediului și managementul deșeurilor, instruire și educare. Toate acestea vor crește capacitatea organizatorică a ONG-ului Hai Moldova.
Datorită acestui program membrii echipei Hai Moldova, Nadejda Cebotari și Daniela Țîgănaș au beneficiat de cursuri acreditate pentru creșterea nivelului de profesionalism în domeniul protecției mediului, și anume: Cursuri acreditate de Responsabil de Mediu și Specialiști în Gestionarea Deșeurilor.
În cadrul acestor cursuri, echipa Hai Moldova a învățat:
Prevederile legale privind protejarea mediului
Identificarea aspectelor de mediu
Monitorizarea factorilor de mediu
Efectuarea raportărilor de mediu
Gestionarea deșeurilor și a substanțelor periculoase
Realizarea documentațiilor specifice activității de mediu
- Elaborarea programului de management de mediu
- Planificarea activității de management al deșeurilor;
- Instruirea personalului implicat in managementul deșeurilor;
- Organizarea activităților specifice managementului deșeurilor;
- Evaluarea activității de management al deșeurilor;
- Raportarea rezultatelor privind managementul deșeurilor.
Pe măsură ce nivelul de profesionalism al echipei noastre crește, vom extinde gama de servicii în domeniul protecției mediului pentru APL, Instituții Publice, ONG-uri și companii private, servicii care au devenit din ce în ce mai necesare pe măsură ce RM începe să adopta legile UE și principiile de mediu, cele mai bune tehnici și practici disponibile.
Pe măsură ce nivelul de profesionalism al echipei noastre crește, vom extinde gama de servicii în domeniul protecției mediului pentru APL, Instituții Publice, ONG-uri și companii private, servicii care au devenit din ce în ce mai necesare pe măsură ce RM începe să adopta legile UE și principiile de mediu, cele mai bune tehnici și practici disponibile.
Toate acestea nu ar fi fost posibile fără suportul Uniunii Europene și echipei ERIM, cărora le mulțumim mult pentru această oportunitate!
„COVID-19: Reziliența și Durabilitatea Societății Civile” este un proiect de 48 de luni finanțat de Uniunea Europeană (UE) și implementat de către ERIM (anterior IREX Europe).
Obiectivul general al proiectului este de a încuraja rezistența și durabilitatea societății civile din țările Parteneriatului Estic, permițându-le să atenueze impactul imediat și pe termen lung al COVID-19.