Pădurea McDonald’s
noiembrie 29, 2022
În această sâmbătă, pe data de 26 noiembrie, am desfășurat a 2-a etapă de plantare a Pădurii McDonald’s în s. Jevreni, r. Criuleni.
Aproape 100 de participanți, dintre care echipa McDonald’s, localnicii din Jevreni, membrii Patrula ECO Jevreni au plantat aproape 3000 mii de copaci. Am plantat arțar, ulm și salcâm, în jurul izvorului de la Pocrișeni, un loc deosebit de pitoresc în lunca rîului Răut.
Astfel, am extins pădurea cu 0,5 ha, precum și am făcut lucrările de completare a golurilor. Copacii vor fi îngrijiți și monitorizați până la reușita finală a acestora. În anul 2023, cu susținerea companiei McDonald’s urmează să fie realizate lucrările de reabilitare a izvorului Pocrișeni.
Acest proiect a fost realizat la inițiativa și cu susținerea financiară a companiei McDonald’s Moldova, căreia îi mulțumim mult pentru realizarea unui asemenea proiect frumos și valoros pentru întreaga comunitate! Sunteți un exemplu!
Proiectul de împădurire a fost realizat de A. O. Hai Moldova, în cadrul campaniei Million Trees Moldova, în parteneriat cu Primăria Jevreni și Inspecția pentru Protecția Mediului Criuleni.
Să fie pădure!
#PădureaMcdonald’s #haimoldova #milliontreesmoldova