Al treilea eveniment de plantare a avut loc în satul Coșernița
noiembrie 21, 2021
Pe 20 noiembrie, a avut loc cel de-al treilea eveniment de plantare din această toamnă. Peste 150 de voluntari au plantat peste 3000 copaci. La eveniment au participat angajați ai mai multor companii, Patrula ECO Coșernița și localnici din s. Coșernița.
Prin acest proiect ne-am propus să creăm o fâșie de protecție riverană a r. Ichel dar și să creăm o zonă verde care va aduce beneficii atât pentru oameni cât și mediul înconjurător.
În primăvara anului 2021, tot în această zonă am plantat 6 ha de pădure, iar în această sâmbătă am extins plantarea cu 2 ha. Am plantat plop, salcie, tei, arțar și arbuști. Zona plantată va fi împrejmuită iar copacii vor fi îngrijiți pe o perioadă de 3 ani.
Tot sâmbătă, împreună cu angajații companiei Ambianța, am îngrijit și înlocuit copacii ce nu s-au prins pe teritoriul Pădurii ce poartă numele companiei donatoare, Pădurea Ambianța.
La final de eveniment am cântat o Paparudă împreună cu toți participanții să chemăm ploaia.
Împărtășim cu voi opiniile participanților care au fost astăzi la plantare:
Ion Guzun, șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului Criuleni:
,,Ne aflăm pe malul drept al râului Ichel, care la câteva sute de metri se revarsă în fluviul Nistru. Solul care este aici, în special de tip cernoziom, dar este un cernoziom cu o bonitate mai mică. Sunt multe aluviuni, este un sol propice pentru speciile de arbori ce iubesc apa, în special plop și salcie”.
Roger Gladei, fondatorul Gladei & Partners:
,,Eu cred că atunci când pretinzi că faci lucruri responsabile, trebuie și să demonstrezi cu lucrul. Noi la oficiu avem un slogan ,,Fă ceea ce povestești altora că faci” și atunci am vrut prin noi înșine să facem lucrurile mai bune, să le schimbăm, încet, încet ca viitorul să fie mai frumos”.
Veronica Covali, cofondatoarea Best4u International:
,,Am hotărât să ne alăturăm acestei acțiuni de plantare, deoarece ne pasă, pentru că ne dorim o viață sănătoasă. Iar ceea ce s-a întâmplat anul trecut cu pandemia, a demonstrat cât de importante sunt pădurile, pentru că cu toții am fugit să ne refugiem undeva în natură, cu copii pentru că știam că aerul este curat. Cred că cât mai multe persoane trebuie să se încadreze în asemenea proiecte. Noi ne bucurăm că există Hai Moldova și această inițiativă și cu drag o finanțăm de fiecare dată și sper să continuați mai departe. Ne simțim bine, eu un fel și de Team-building între colegi, e ceva diferit, poate că cu toții am plantat când eram copii, dar cam am prea uitat. Acum ne aducem aminte de copilărie, cum se întâmpla, am luat și copilul, pentru că e o experiență, pe care știu că îi va aduce aminte de lucruri frumoase”.
Paul Timuș, reprezentat OOK Group:
,,Astăzi am venit la plantare pentru că ne iubim plaiul natul și pentru că ne dorim să contribuim la înverzirea Republicii Moldova”.
Daria Palanciuc, a venit cu părinții din Chișinău să participe la acțiunea de plantare:
,,Pădurile pentru o țară înseamnă bogăția ei, iar pentru a avea oxigen şi pentru a putea trăi avem nevoie de câți mai mulți copaci. Mi-a plăcut să plantez copaci, a fost o experiență nouă şi interesantă şi m-am simțit bine”.
Sergiu Covali, este un alt participant ce a venit cu părinții la acțiunea de plantare:
,,Mi-a plăcut foarte mult la această plantare. Mi-a plăcut faptul că la această acțiune au participat şi angajații de la serviciul părinților mei. Azi am reușit împreună cu echipa să plantăm 110 copaci”.
O altă participantă este Bianca, a venit pentru prima oară la plantare:
,,Pentru prima oară particip la așa un eveniment, a fost mai complex, decât mă așteptam, dar mi-a plăcut să cunosc lume nouă și timpul a trecut foarte repede şi mă simt foarte bine că am depus puțină forță și am împădurit Moldova”.
Sabrina Grabovscaia, reprezentanta Patrula ECO Coșernița:
,,Noi am ales să venim la plantarea copacilor, deoarece ne dorim ca Moldova să fie mai frumoasă, să plantăm un milion de copaci și facem o pădure foarte mare în Moldova. Am ales să venim și sperăm ca toți să ia acest exemplu de la noi și să participe”.
Proiectul de împădurire este realizat datorită susținătorilor și finanțatorilor noștri: Tucano Coffee Moldova, Ambianța, OOK Group, Gladei & Partners, Best4u International, DEVDUALITY, BetonService.MD-Producere beton Chisinau, NANU Market.
Implicarea dvs. atât din punct de vedere financiar cât și uman reprezintă un model și o motivație pentru dezvoltarea proiectului Million Trees Moldova. Avem plăcerea și bucuria să demonstrăm că în țara noastră sunt mulți oameni buni care trec la fapte concrete, oameni pe care avem onoarea să-i reunim în acest proiect.
Mulțumim domnului Ion Guzun șeful Inspecției pentru Protecția Mediului Criuleni, dl Ghenadie Cazacu pentru toată munca și efortul depus la plantarea și îngrijirea copacilor.
Sincere mulțumiri tuturor care au contribuit la înverzirea Moldovei!
Hai Coșernița! Hai Moldova! Million Trees Moldova