11 instituții de învățământ din Moldova au devenit mai verzi
iulie 8, 2021
În această primăvară în cadrul proiectului Comunități sustenabile – Dezvoltare durabilă au fost plantați 1450 de copaci de diferite specii în cadrul celor 11 instituții de învățământ preșcolare, gimnaziale și liceale în localitățile unde s-a desfășurat proiectul. Aceste localități sunt: Jevreni, Onițcani, Coșernița, com. Boșcana, or. Sîngera, s. Dobrogea și s. Revaca.
În cadrul proiectului a fost elaborat un program de educație ecologică – Patrula ECO și a fost implementat în cele 7 instituții de învățământ din localitățile menționate. Scopul acestui program a fost să creăm comunități de elevi, informați, conștienți și doritori de a contribui la îmbunătățirea calității mediului la ei în localitate. Astfel, profesorii au participat la sesiuni de instruire și au fost ghidați pentru implementarea programului Patrula ECO în localitate. Programul conține modele de lecții teoretice dar și activități practice precum: plantarea și îngrijirea copacilor, acțiuni de salubrizare, și altele.
Școlile implicate în cadrul programului:
1. Gimnaziul „Coșernița” din s. Coșernița
2. Gimnaziul „Mihai Eminescu” din s. Jevreni
3. L.T. „Mihail Stratulat” din comuna Boșcana
4. L.T. „Alexandru cel Bun” din or. Sîngera
5. Gimnaziul nr. 67 din s. Revaca
6. Gimnaziul nr. 68 din s. Dobrogea
7. Gimnaziul „Onițcani” din s. Onițcani
Instituții preșcolare:
1. Grădinița de copii, s. Jevreni
2. Grădinița creșă „Alunelul”, com. Boșcana
3. Grădinița de copii „Ghiocel”, s. Coșernița
4. Grădinița creșă „Andrieș”, s. Onițcani
Elevii împreună cu profesorii au plantat copacii oferiți de A. O. Hai Moldova pe teritoriile instituțiilor de învățământ dar și au făcut diferite acțiuni pentru încurajat elevii să-și asume responsabilitate pentru fiecare copac. Toți participanții au fost premiați cu diplome, iar cei mai implicați au primit cadouri precum: tricouri, rucsaci, insigne, etc.
Datorită ploilor abundente din această primăvară dar și faptului că copacii au fost plantați bine, mai mult de 80% din aceștia s-au prins. Acum, membrii Patrula ECO cu susținerea administrației instituțiilor de învățământ urmează să organizeze mai multe acțiuni de îngrijire a copacilor, tăierea ierbii și udarea copacilor pe timp de vară.
Mulțumim tuturor pentru implicare, responsabilitate, susținere și exemplu pozitiv pentru toată societatea.
Activitatea este parte a proiectului „Comunități sustenabile – dezvoltare durabilă” finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, în cadrul programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”.