10 ani de Hai Moldova: peste 350 000 de voluntari și patru campanii naționale.
aprilie 16, 2021
Hai Moldova a început ca o inițiativă civică în 2011, iar astăzi este o organizație profesionistă de mediu, care își propune să educe o comunitate conștientă față de problemele de mediu. Am discutat cu Nadejda Cebotari, președinta organizației, despre evoluția misiunii acesteia în timp, dar și despre soluția pentru a avea un mediu mai echilibrat.
– Povestește-ne un pic despre începuturile organizației Hai Moldova.
– Hai Moldova a început ca o inițiativă civică în 2011, inspirată de mișcarea globală Let’s Do It. La început, eram numai două persoane, eu și verișoara mea Daniela Cibotari, însă în scurt timp s-au alăturat foarte mulți voluntari, organizații, autorități centrale și locale, companii private, persoane publice și pur și simplu oameni buni care au contribuit la realizarea visului comun, de a face din Moldova o țară mai curată și cu cetățeni mai conștienți despre problemele de mediu. Chiar și astăzi îmi amintesc cu multe emoții pozitive despre toți oamenii care au făcut posibilă această mișcare.
Hai Moldova este o inițiativă care a intrat în istoria țării ca o acțiune care a reușit să unească societatea. Cel mai bine ne prezentăm rezultatele în cifre, care vorbesc de la sine:
# până acum, am realizat patru campanii naționale;
# am implicat peste 350 000 de voluntari;
# am colectat peste 20 000 de tone de deșeuri din natură;
# am realizat campania națională de colectare a deșeurilor electrice și electronice în 76 de școli din țară (38 000 de elevi) – 45 de tone de DEEE au fost colectate și reciclate;
# avem peste 450 de apariții în presă;
# avem peste 100 de organizații partenere;
# 18 000 de copaci plantați (două campanii, noiembrie 2020 și martie 2021);
# șapte grupuri Patrula ECO formate;
# am implementat sistemul de colectare selectivă a deșeurilor în 10 școli din Moldova.
– Cum era situația mediului acum 10 ani în țara noastră și ce s-a schimbat între timp?
– Acum 10 ani, se vorbea mult mai puțin despre problemele de mediu și despre deșeuri în general. Acum însă, subiectele de mediu au devenit mult mai populare la nivel global, respectiv și la noi.
Bineînțeles, suntem încă foarte departe de a avea o performanță satisfăcătoare la capitolul protecția mediului. Cu toate acestea, cadrul legal s-a îmbunătățit, iar cetățenii au devenit mai conștienți de problemele de mediu și au început să ia atitudine prin acțiuni concrete.
– Cum a evoluat organizația Hai Moldova în timp, ca scop și misiune?
– Am început ca o inițiativă civică, iar acum suntem o organizație profesionistă în implementarea proiectelor de mediu, dar căreia nu-i lipsește entuziasmul inițial. Ne propunem să îmbunătățim calitatea mediului, dar și calitatea vieții cetățenilor prin proiecte de educare și prin acțiuni concrete.
– Cine este astăzi echipa Hai Moldova?
– Suntem o echipă mică, dar eficientă și performantă. Prin munca depusă, prin seriozitate și profesionalism, dar și datorită colaboratorilor noștri – experți din diferite domenii, ONG-uri partenere – reușim să implementăm proiecte cu impact pozitiv asupra calității vieții și a mediului din Moldova.
– Care sunt cele mai importante inițiative pe care Hai Moldova le-a implementat în țară?
– Cele mai importante și mai cunoscute sunt campaniile de salubrizare, campania națională de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, inițiativa Million Trees Moldova, proiectul educațional Patrula ECO, colectarea separată a deșeurilor în școli și proiectul Comunități sustenabile – dezvoltare durabilă, care oferă asistență, suport și ghidare APL-urilor pentru a dezvolta strategii și pentru a implementa planuri locale de acțiuni pentru mediu.
– La ce ne referim în primul rând când vorbim despre problemele de mediu în Moldova?
– Republica Moldova se confruntă cu serioase probleme de mediu, de la calitatea scăzută a apei, degradarea solurilor, defrișări și un procent mic de împădurire, până la lipsa unui sistem corespunzător de gestionare a deșeurilor și a apelor uzate. Impactul negativ al acestor probleme se resimte mai ales în comunitățile rurale.
Cadrul legal incomplet și pe alocuri nefuncțional, lipsa cunoștințelor care ar permite înțelegerea problemelor de mediu în toată profunzimea și complexitatea lor conduc la inacțiune sau la acțiuni neperformante.
– De ce mai avem nevoie pentru a crește conștientizarea oamenilor față de aceste probleme?
– Conștientizarea problemelor de mediu prin educație reprezintă o soluție pentru rezolvarea problemelor prezente și viitoare. Aspectele de mediu și implicarea socială sunt probleme reale și trebuie abordate de întreaga comunitate. Proiectele de promovare a educației de mediu și a responsabilității civice sunt esențiale pentru construcția durabilă a societății.
– Cât de receptivi sunt oamenii, organizațiile în a vă susține misiunea?
– Oamenii cunosc despre organizația Hai Moldova, ne susțin și se implică activ, mai ales în comunitățile rurale. Noi comunicăm cu oamenii, stabilim relații de încredere, dar și îi implicăm direct în acțiunile noastre, fapt care îi responsabilizează, dar și asigură durabilitatea proiectelor noastre.
Zilnic, primim foarte multe mesaje de la cetățeni, ONG-uri, APL-uri, dar și de la companii private cu diverse solicitări. De la susținere în plantarea copacilor și organizarea acțiunilor de salubrizare, până la consultanță tehnică în implementarea proiectelor de mediu. Bineînțeles, noi suntem întotdeauna deschiși spre colaborări și suntem gata de acțiune.
– Hai să vorbim un pic despre educație! Cât e de importantă educația pentru mediu și cum să o oferim copiilor, elevilor?
– Educația are un rol fundamental în procesul de schimbare durabilă a societății. Copiii și elevii sunt motivați atunci când conectează educația de mediu la experiențele din viața reală. Prin intermediul programului educațional Patrula ECO elaborat de noi, le oferim elevilor posibilitatea să aplice în practică cunoștințele și abilitățile învățate în clasă.
Ca exemplu, plantarea și îngrijirea copacilor, compostarea frunzelor de pe teritoriul școlilor, colectarea separată a deșeurilor, reciclarea hârtiei, colectarea DEEE, acțiuni de salubrizare, vizite și expediții în teren, toate sunt concepute pentru dezvoltarea tinerilor și pentru a contribui la îmbunătățirea propriei comunități.
– Care sunt planurile organizației și ce dimensiuni ți-ai dori să cuprindă?
– Hai Moldova își dorește implementarea și dezvoltarea unor proiecte cu un impact mai concret și mai vizibil de îmbunătățire a calității mediului și a vieții cetățenilor. Ne dorim să implementăm mai multe proiecte tehnice și să contribuim la construcția unor comunități durabile și conștiente.